În această postare vreau să împărtășesc experiența colaborării cu Mișcarea Ecologistă din Moldova, care cu susținerea Programului de Granturi Mici al GEF și Proiectului de Competitivitate în Moldova prezintă câteva opţiuni de trasee turistice de observare a păsărilor, drumeții și cicloturism în arealul Rezervaţiei cultural-naturale Orheiul Vechi.(o bună parte din text este preluat din comunicatul de presă al MEM).
Traseele de observare a păsărilor, drumeții și cicloturism reprezintă o posibilitate de a diversifica oferta turistică a regiunii, de a extinde timpul de ședere al vizitatorilor în arealul Rezervației Orheiul Vechi, precum și de a dezvolta noi fațete ale turismului ecologic și de aventură din Republica Moldova.
Pentru a facilita procesul de cunoaştere și orientare în spațiu, împreună cu Mișcarea Ecologistă din Moldova am dezvoltat o serie de produse (mă refer la partea de hărți clasice și cele interactive, dar mai sunt și multe alte materiale interesante create de alți participanți în proiect), care în mod gratuit vor fi puse la dispoziția vizitatorilor, prin intermediul Centrului de expoziție al Rezervației Orheiul Vechi, al pensiunilor rurale, al agențiilor de turism și al Centrului de Informare Turistică:
- Hartă interactivă a traseelor turistice de observare a păsărilor în arealul Rezervației cultural-naturale Orheiul Vechi: https://arcg.is/1T9PO0
Turul virtual al traseelor poate fi realizat cu harta interactivă |
Harta interactivă permite interacțiunea cu informații legate de trasee, habitate ale speciilor de păsări, obiective turistice. Harta deține și o serie de instrumente ce pot veni în ajutorul utilizatorului:
- Legenda hărții ce prezintă descrierea simbolurilor de pe hartă;
- Straturile tematice ale hărții cu posibilitatea activării sau dezactivării acestora;
- Galerie de hărți de fundal
- Instrumente de măsurare a distanțelor, suprafețelor și coordonatelor geografice;
- Detalii despre hartă;
- Imprimarea hărții;
- Partajare;
- Monitorizarea locației, instrment util îndeosebi dacă sunteți în teren și doriți să determinați poziția voastră pe hartă.
Harta interactivă se adaptează pe orice dispozitiv mobil |
- Story Maps (pagina web a hărții interactive care are text și informații media): versiunea în engleză (https://arcg.is/mzmT5) și versiunea română (https://arcg.is/1Pby8P0)
La baza StoryMap-ului este aceiași hartă interactivă doar că aici turul virtual al traseelor turistice este însoțit de informații mult detaliate texte explicative, spoturi video, imagini, înregistrări audio a fiecărei specii de pasăre, link-uri utile. Toate acestea într-o strânsă legătură cu harta care indică poziționarea în spațiu a obiectului descris.
Navigare prin conținutul StoryMaps-ului |
Navigarea în StoryMaps la fel poate fi făcută de pe orice dispozitiv mobil
- Ghid al păsărilor din Rezervaţia Orheiul Vechi;
- Pliant privind biodiversitatea de la Orheiul Vechi.
Harta pentru pliant și Panourile de informare |
Pliantul informativ (© Imagine MEM) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu