În cea de a treia parte a articolului voi fi mai laconic, prezentându-vă momentele şi obiectivele ce m-au impresionat mai mult. La sfârşitul articolului anterior am prezentat grotele din preajma satului Socola, astfel noaptea din 11 spre 12 iulie am petrecut-o în aval de acest obiectiv, la kilometrul 97 din 192 al călătoriei noastre pe caiace. Mai jos vedeţi imagini ale taberei cu câteva clipe înainte de răsărit, precum şi ceva imagini ale landşaftului din preajmă, peisaje ce le-am admirat după ce am strâns tabăra şi am lăsat ordine în urma noastră.
Între satele Socola şi Poiana pe pantele pitoreşti ale Nistrului se înălţa cândva un conac polonez, în zilele noastre din păcate s-a păstrat doar pivniţa conacului şi drumurile pietruite, ce şerpuiesc prin pădure spre mica cascadă.
Următorul obiectiv interesant au fost viile terasate de la Stroieşti, de pe partea stângă a Nistrului, tot aici poate fi văzută şi o moară de apă de la sfârşitul secolului XIX, precum şi un monument al naturii protejat de Stat (hidrologic) - Izvorul Tepliţa. În această porţiune a râului funcţionează transportul fluvial.
Am înoptat în aval de satul Tarasova, raionul Rezina, şi în dimineaţa zilei de 13 iulie am continuat traseul. Aproape de podul dintre oraşele Rezina şi Rîbniţa am admirat funicularul (care nu funcţionează la moment) ce transporta, pe timpuri, materia prime de la cariera de pe malul drept al Nistrului la Combinatul de ciment şi ardezie de pe malul stâng. Am staţionat câteva ore între cele două oraşe pentru a trece zăpuşeala amezii.
Urmeză obiective ceva mai cunoscute. Unul din aceste obiective este Mănăstirea Saharna, însă cea ce m-a întristat aici a fost cantitatea de gunoi lăsată de enoriaşi, gunoaie presărate în stânga şi în dreapta potecii ce duce spre cascadă.
Tabăra a fost instalată ceva mai la sud de satul Biciuşca, unde următoarea zi (14 iulie) răsăritul ne îndemna să continuăm călătoria. În Rezervaţia peisajistică Ţipova am intrat de pe apele Nistrului, cea ce era puţin neobişnuit fiindcă majoritatea vizitatorilor acestui obiectiv se coboare dinspre satul Ţipova.
Porţiunea ce urmat după Ţipova a fost una mai monotonă, deoarece relieful devine mai puţin accidentat, cu pante mai domoale, cu sate amplasate unul lăngă altul pe malul râului, iar apele Nistrului şi-au redus mult din viteză fiindcă ne apropiam tot mai mult de barajul lacului de acumulare Dubăsari. Pănă a ajunge la puctul final al călătoriei noastre am facut penultima înoptare în amonte de satul Harmaţca. Pe parcursul zilei de 15 iulie am parcurs ultimii 26 de km până la tabăra din preajma satului Molovata Nouă, unde ne-au întâlnit participanţii mai tineri ai proiectului ce au fost implicaţit aici într-o şcoală de vară. Molovata Nouă este sub controlul administraţiei de la Chişinău, şi este ca o enclavă pe teritoriul necontrolat al Transnistriei, legătura cu malul drept al Nistrului e facută cu ajutorul bacului ce traversează râul la Molovata.
Programul nostru s-a încheiat cu un concert organizat în satul Ciobruciu, pe data de 17 iulie, unde ne-am deplast cu autocarul ce ne-a lăsat la punctul de pornire al traseului. Eveniment de la Ciobruciu s-a desfăşurat pe o notă nostalgică în casa de cultură al "Colhozului Lenin" :), însăşi "tătuca Lenin" ne privea îngândurat din ograda de vizavi.
Am fost placut surprins de amenajarea parcului amplasat în preajma casei de cultură din satul Ciobruciu. Cu acest ultim obiectiv am încheiat mica noastră expediţie, ce a început la Soroca şi sa încheiat la Ciobruciu, parcurgănd aproape 200 de km pe caiace, timp de o săptămână, cot la cot cu tineri de pe ambele maluri ale Nistrului, într-o atmosfera prietenoasă, atmosferă care nu a fost nici de cum deranjată de conflictele ce durează mai mult de 20 de ani între administraţia de la Chişinău şi cea de la Tiraspol.
Între satele Socola şi Poiana pe pantele pitoreşti ale Nistrului se înălţa cândva un conac polonez, în zilele noastre din păcate s-a păstrat doar pivniţa conacului şi drumurile pietruite, ce şerpuiesc prin pădure spre mica cascadă.
Următorul obiectiv interesant au fost viile terasate de la Stroieşti, de pe partea stângă a Nistrului, tot aici poate fi văzută şi o moară de apă de la sfârşitul secolului XIX, precum şi un monument al naturii protejat de Stat (hidrologic) - Izvorul Tepliţa. În această porţiune a râului funcţionează transportul fluvial.
Am înoptat în aval de satul Tarasova, raionul Rezina, şi în dimineaţa zilei de 13 iulie am continuat traseul. Aproape de podul dintre oraşele Rezina şi Rîbniţa am admirat funicularul (care nu funcţionează la moment) ce transporta, pe timpuri, materia prime de la cariera de pe malul drept al Nistrului la Combinatul de ciment şi ardezie de pe malul stâng. Am staţionat câteva ore între cele două oraşe pentru a trece zăpuşeala amezii.
Urmeză obiective ceva mai cunoscute. Unul din aceste obiective este Mănăstirea Saharna, însă cea ce m-a întristat aici a fost cantitatea de gunoi lăsată de enoriaşi, gunoaie presărate în stânga şi în dreapta potecii ce duce spre cascadă.
Tabăra a fost instalată ceva mai la sud de satul Biciuşca, unde următoarea zi (14 iulie) răsăritul ne îndemna să continuăm călătoria. În Rezervaţia peisajistică Ţipova am intrat de pe apele Nistrului, cea ce era puţin neobişnuit fiindcă majoritatea vizitatorilor acestui obiectiv se coboare dinspre satul Ţipova.
Porţiunea ce urmat după Ţipova a fost una mai monotonă, deoarece relieful devine mai puţin accidentat, cu pante mai domoale, cu sate amplasate unul lăngă altul pe malul râului, iar apele Nistrului şi-au redus mult din viteză fiindcă ne apropiam tot mai mult de barajul lacului de acumulare Dubăsari. Pănă a ajunge la puctul final al călătoriei noastre am facut penultima înoptare în amonte de satul Harmaţca. Pe parcursul zilei de 15 iulie am parcurs ultimii 26 de km până la tabăra din preajma satului Molovata Nouă, unde ne-au întâlnit participanţii mai tineri ai proiectului ce au fost implicaţit aici într-o şcoală de vară. Molovata Nouă este sub controlul administraţiei de la Chişinău, şi este ca o enclavă pe teritoriul necontrolat al Transnistriei, legătura cu malul drept al Nistrului e facută cu ajutorul bacului ce traversează râul la Molovata.
Programul nostru s-a încheiat cu un concert organizat în satul Ciobruciu, pe data de 17 iulie, unde ne-am deplast cu autocarul ce ne-a lăsat la punctul de pornire al traseului. Eveniment de la Ciobruciu s-a desfăşurat pe o notă nostalgică în casa de cultură al "Colhozului Lenin" :), însăşi "tătuca Lenin" ne privea îngândurat din ograda de vizavi.
Am fost placut surprins de amenajarea parcului amplasat în preajma casei de cultură din satul Ciobruciu. Cu acest ultim obiectiv am încheiat mica noastră expediţie, ce a început la Soroca şi sa încheiat la Ciobruciu, parcurgănd aproape 200 de km pe caiace, timp de o săptămână, cot la cot cu tineri de pe ambele maluri ale Nistrului, într-o atmosfera prietenoasă, atmosferă care nu a fost nici de cum deranjată de conflictele ce durează mai mult de 20 de ani între administraţia de la Chişinău şi cea de la Tiraspol.
Se vor organiza astfel de expeditii si anu asta?
RăspundețiȘtergereDaca da cine poate participa, mc.
Informatiile prezentate in blog sunt din expeditia din 2011, de atunci s-au mai organizat expeditii de felul asta si in 2012 si 2013 (la care nu am participat). Organizatori sunt ONG-uri si Universitati respectiv participa membrii ONG si studentii, in caz este dorinta mare cred ca se poate de facut legatura din timp cu organizatorii unul din ei este Ecotiras (link: http://www.eco-tiras.org/)
RăspundețiȘtergereRapid multumesc:)
RăspundețiȘtergere